Petiții

Activitatea de soluționare a petițiilor este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 27/2002, aprobată de Legea nr. 233 din 23 aprilie 2002.

Prin petiție se înțelege cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulata în scris, ori prin poșta electronică, pe care un cetățean sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale de interes județean sau local, precum și regiilor autonome, denumite autorități și instituții publice.

Petițiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiționarului nu se iau în considerare și se clasează.

Cererea, petiția sau reclamația trebuie să conțină o descriere detaliată a împrejurărilor în care s-au produs faptele sau să indice temeiul legal în care se face solicitarea.

Petițiile pot fi depuse personal la sediul instituției, trimise pe e-mail la adresa: prefsv@prefecturasuceava.ro sau on-line prin completarea formularului de mai jos.

Timpul estimativ de completare al formularului este de 10 minute. 

Nume, prenume * Domiciliu, reședința * Telefon E-mail * Subiect

Mesaj*
Cod de siguranță*